Astăzi, la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene au fost semnate primele 30 de contracte pentru investiții în retehnologizarea IMM-urilor, finanțate în cadrul Măsurii 411 prin Programul Operațional Competitivitate. Valoarea acestor contracte este de aproape 47 milioane de lei.
Sfarsitul primului paragraf
Măsura 4.1.1, reglementată prin OUG nr. 82/2022, este una dintre formele de sprijin pe care Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene le-a lansat în această perioadă pentru a susține mediul de afaceri în circumstanțele excepționale create de manifestarea la nivel global a efectelor generate de pandemia de COVID-19, crizele de consum și crizele produse de războiul din Ucraina.
La eveniment au participat ministrul Marcel Boloș, secretarul de stat Csilla Hegedus, reprezentanți ai Autorității de Management pentru Programul Operațional Competitivitate, precum și ai companiilor selectate pentru finanțare.
„Marcăm astăzi o premieră în domeniul fondurilor europene, prin semnarea acestor contracte de finanțare într-o perioada relativ scurtă de la momentul lansării apelurilor, iar acest lucru a fost posibil prin digitalizarea întregului proces de depunere și evaluare a cererilor, prin platforma IMM Recover. Astfel, dacă în ”procedura clasică” depunerea și evaluarea celor peste 2.500 de cereri depuse ar fi durat între 1-2 ani, iată că semnăm aceste 30 de contracte în mai puțin de două luni de la momentul lansării apelurilor. Ne-am propus ca, până la sfârșitul acestui an, să semnăm toate contractele pentru proiectele depuse în cadrul măsurii 411. Nevoia de sprijin pentru IMM-uri este una legitimă și reală, fiind cu adevărat coloana vertebrală a economiei românești, de aceea Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a pregătit măsuri în valoare de peste 2 miliarde de euro destinate companiilor și autorităților locale, prin apeluri deja lansate sau care urmează să fie lansate în perioada următoare. Mâine mai lansăm un apel pe eficiență energetică, iar pe 25 octombrie dăm strartul măsurii 411 BIS. Îi felicit pe toți cei care au obținut finanțare și le urez mult succes în implementarea proiectelor”, a declarat ministrul Marcel Boloș.
Apelurile de proiecte pentru Măsura 411 au fost lansate în luna august, în cadrul schemei de ajutor de stat fiind depuse 2.517 de cereri de finanțare, iar bugetul total alocat acestei măsuri este de aproximativ 400 milioane de euro.
Ce se tipuri de investiții sunt finanțate prin Măsura 4.1.1. din Programul Operațional Competitivitate:
a) modernizarea/echiparea/racordul la utilități publice/eficiență energetică a infrastructurilor de tip clădiri specifice aferente capacităților de producție/servicii existente, precum și pentru alte categorii de cheltuieli aferente infrastructurilor specifice de producție/servicii pentru care nu este necesară obținerea de autorizații de construire în conformitate cu legislația specifică în vigoare;
b) dotarea cu echipamente, utilaje specifice, mobilier specific, dotări IT, inclusiv pentru eficiență energetică necesare activității de producție și servicii precum și alte achiziții de bunuri de această natură care sunt necesare capacităților de producție/servicii existente.
Alte măsuri de sprijin finanțate din fonduri europene
MIPE are în implementare în această perioadă mai multe măsuri destinate sectorului antreprenorial, după cum urmează:
Măsura 4.1.1 BIS: 300 de milioane de euro pentru retehnologizarea IMM-urilor din sectorul agricol și din domeniul construcțiilor
Proiectele aferente apelului vor finanța investiții destinate retehnologizării, în vederea refacerii capacității de reziliență și vor avea ca activități eligibile:
a) modernizarea/echiparea/racordul la utilități publice/ eficiență energetică a infrastructurilor de tip clădiri specifice aferente capacităților de producție existente, precum și pentru alte categorii de cheltuieli aferente infrastructurilor specifice de producție pentru care nu este necesară obținerea de autorizații de construire în conformitate cu legislația specifică în vigoare;
b) dotarea cu echipamente, utilaje specifice, mobilier specific, dotări IT, inclusiv pentru eficiență energetică, necesare activității de producție, precum și alte achiziții de bunuri de această natură care sunt necesare capacităților de producție existente.
În această perioadă se desfășoară procedura de preînscriere, în care potențialii beneficiari se pot înrola în aplicația IMM Recover și pot pregăti documentele, iar lansarea apelului de proiecte va avea loc în 25 octombrie.
Mai multe detalii sunt disponibile aici —
500 milioane euro pentru eficiența energetică la nivelul IMM-urilor și întreprinderilor mari
Granturile au valoarea minimă de 50.000 euro și respectiv valoarea maximă de 500.000 euro, cu excepția celor acordate în baza schemei de minimis, unde valoarea maximă este de 200.000 euro. Bugetul alocat se defalcă la nivelul fiecărui apel de proiecte, respectiv la nivelul fiecărei scheme de ajutor de stat/de minimis.
Cele 500 de milioane de euro sunt împărțite pentru următoarele scheme:
1) Schemă de ajutor de stat pentru sprijinirea IMM-urilor și a întreprinderilor mari în implementarea unor măsuri de îmbunătățire a eficienței energetice a clădirilor industriale și construcțiilor anexe și a clădirilor pentru prestări servicii și construcții anexe la nivelul întreprinderilor – 200 milioane de euro;2) Schemă de stat pentru investiții destinate promovării producției de energie din surse regenerabile pentru consum propriu la nivelul întreprinderilor – 200 de milioane de euro;
3) Schemă de ajutor de minimis pentru eficiență energetică la nivelul întreprinderilor – 100 de milioane de euro.
Data estimată până la care vor fi încheiate contractele de finanțare pentru aceste trei tipuri de măsuri este 15 ianuarie 2023.
347,5 milioane de euro pentru digitalizarea IMM-urilor, prin PNRR
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene în calitate de coordonator de reforme și investiții anunță lansarea spre consultare publică a Ghidului pentru o măsură de 347,5 milionae de euro pentru digitalizarea IMM-urilor.
Prin această măsură se oferă granturi de până la 100.000 euro pentru sprijinirea IMM-urilor în adoptarea tehnologiilor digitale a fost lansat în consultare publică la începutul lunii octombrie (detalii, aici: )
Activitățile sprijinite în cadrul investiției/operațiunii sunt:
- achiziții de hardware TIC;
- achiziții de echipamente pentru automatizări și robotică destinate fluxurilor tehnologice, integrate cu soluții digitale;
- dezvoltarea și/sau adaptarea aplicațiilor software/licențelor, inclusiv soluțiile de automatizare software de tip RPA, respectiv Robotic Process Automation;
- achiziții de tehnologii blockchain;
- achiziții de sisteme de inteligență artificială, machine learning, augmented reality, virtual reality;
- achiziționare website de prezentare;
- achiziția de servicii de tip cloud și IoT;
- instruirea personalului care va utiliza echipamentele TIC;
- consultanță/analiză pentru identificarea soluțiilor tehnice de care au nevoie IMM-urile etc.