8 C
București
marți, martie 5, 2024
AcasăViața socialăEducațieRomânia a găzduit o nouă reuniune de lucru în cadrul proiectului QUATREC...

România a găzduit o nouă reuniune de lucru în cadrul proiectului QUATREC 2

Date:

Pe aceeași temă

Centrul Național de Recunoaștere și Echivalare a Diplomelor din cadrul Ministerului Educației a organizat, în perioada 7 – 8 septembrie, o nouă întâlnire de lucru în cadrul proiectului QUATREC 2 – Comparing qualifications for reliable recognition 2 / „Compararea calificărilor pentru o recunoaștere echitabilă 2”.

Evenimentul s-a desfășurat la Universitatea Națională de Muzică București, reunind, în sistem hibrid, reprezentanții Centrelor ENIC-NARIC din Letonia, Lituania, Marea Britanie, Armenia, Bulgaria și experți din cadrul Autorității Naționale pentru Calificări.

Reuniunea de lucru a avut ca principale teme de discuție stadiul implementării proiectului de către fiecare partener, elaborarea metodologiei de formulare a rezultatelor învățării și organizarea activităților de învățare reciprocă (peer learning activities), precum și crearea unui plan de lucru pentru activitățile viitoare.

CNRED a expus rezultatele utilizării rezultatelor învățării în evaluarea calificărilor din învățământul superior din România și viitoarele acțiuni avute în vedere pentru crearea unor recomandări utile în acest sens, prezentare realizată cu contribuția Autorității Naționale pentru Calificări, Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Superior și a instituțiilor de învățământ superior din România.

***

Ministerul Educației – prin Centrul Național de Recunoaștere și Echivalare a Diplomelor – este partener în proiectul european QUATREC 2 – Comparing qualifications for reliable recognition 2, destinat membrilor rețelei Centrelor Naționale de recunoaștere ENIC/NARIC și finanțat prin programul Erasmus+, acțiunea 3 și coordonat de Centrul ENIC-NARIC din Letonia.

Obiectivul proiectului este acela de a facilita recunoașterea reciprocă automată prin consolidarea rolului rezultatelor învățării în evaluarea calificărilor din învățământul superior, în proiectarea posturilor și în evaluarea competențelor candidaților de către angajatori.

Un alt scop al proiectului este acela de a elabora o metodologie de formulare a rezultatelor învățării care să sprijine instituțiile de învățământ superior în procesul de planificare și implementare a programelor de studii. 

Detalii suplimentare pot fi găsite aici

 

Cele mai recente

Sari la conținut