8.5 C
București
duminică, noiembrie 3, 2024
AcasăViața socialăEducațieMinisterul Educației și Cercetării face apel către cadrele didactice să contribuie cu...

Ministerul Educației și Cercetării face apel către cadrele didactice să contribuie cu resurse educaționale deschise, potrivite acestei perioade din anul școlar

Date:

Pe aceeași temă

Apel către profesori!

Ministerul Educației și Cercetării face apel la cadrele didactice să contribuie cu resurse educaționale deschise, potrivite acestei perioade din anul școlar.

Inspectoratele școlare județene și Casele Corpului Didactic, susținute prin infrastructura proiectului „Curriculum relevant, educație deschisă pentru toți” – CRED, au posibilitatea de a încărca în cloud (spațiu virtual de stocare) resurse educaționale deschise, care pot fi accesate de către toți elevii și profesorii din România.

În vederea continuării procesului didactic, facem un apel către cadrele didactice să contribuie la creșterea numărului de resurse care vor fi accesibile aici: red.educred.ro. Acestea pot fi încărcate direct, de către profesorii care au conturi pe platformă (de tipul @educred.ro) sau cu ajutorul experților de e-learning angajați în cadrul proiectului (lista acestora are acoperire națională și este publicată aici).

Având în vedere faptul că proiectul CRED se adresează cadrelor didactice din învățământul primar și gimnazial, Ministerul Educației și Cercetării are în vedere activarea resurselor utilizate în cadrul proiectului ROSE dedicate învățământului secundar și crearea unui canal youtube dedicat liceenilor.

Ne dorim implicarea profesorilor pentru realizarea de lecții video. Suportul tehnic este asigurat în mod gratuit, în cadrul unui parteneriat semnat cu Televiziunea Română. Exprimarea interesului pentru realizarea de conținut video se face prin completarea formularului de aici.

Este nevoie de implicarea fiecăruia dintre noi și de încurajarea elevilor să fie în contact cu învățarea de zi cu zi!

Vă mulțumim!

Cele mai recente

Sari la conținut