-1.8 C
București
duminică, februarie 16, 2025
AcasăConsumatorul vulnerabil”Incluziunea socială și economică a persoanelor cu dizabilități rămâne un drept fundamental...

”Incluziunea socială și economică a persoanelor cu dizabilități rămâne un drept fundamental încă neîmplinit în România” – interviu cu Mihai Tomescu, președintele ANPDPD

Date:

Pe aceeași temă

În România anului 2023, la nivel macro-social, despre persoanele cu dizabilități se discută sonor, cu precădere la momente festive, fără ca exercițiul empatic declamat în context ceremonial să se prelungească ulterior, cu aceeași energie și implicare, în măsuri de acțiune cu impact public substanțial. În afara autorităților cu competențe specifice, cum ar fi Autoritatea Națională pentru Protecţia Drepturilor Persoanelor cu Dizabilităţi, și a ONG-urilor ce derulează programe și proiecte în ariile aferente domeniului, marea masă a actorilor sociali, fie că vorbim aici de instituțiile publice, de administrația locală sau de marii angajatori, se rezumă la a tolera problema dizabilității în România și la a încerca să se conformeze pe cât posibil unui cadru legal destul de puțin punitiv când vine vorba de respectarea drepturilor persoanelor cu nevoi speciale.

În atare condiții, în ciuda angajamentului României de a respecta Convenția Organizației Națiunilor Unite privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi și în pofida Strategiei Naționale privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilități pentru perioada 2022-2027, plan ce conține o serie de măsuri cadru menite să asigure respectarea drepturilor persoanelor cu dizabilităţi și să îmbunătățească condițiile de trai ale acestora, în România dizabilitatea încă este tratată ca un defect sau un neajuns al persoanei, și nu ca o incapacitate sistemică de adaptare a mecanismului social la cerințele specifice ale individului. Ca urmare, în 2023, numărul rampelor de acces, al locurilor de parcare cu regim special și cel al angajaților cu nevoi speciale din instituțiile publice și private rămân, poate, singurii indicatori reali ai modului în care societatea românească înțelege să-și asume dizabilitatea.

Cu peste 870.000 de persoane cu certificat de încadrare în grad de handicap și peste 457.000 de persoane care primesc pensii de invaliditate în țara noastră, asigurarea incluziunii sociale și economice a persoanelor cu dizabilități rămâne un drept fundamental încă neîmplinit în România, oamenii cu nevoi speciale neavând acces la mediul fizic, fiind excluse de la ocupare, de la bunăstarea materială, de la sistemul de sănătate sau de la o viață împreună cu ceilalți în comunitate. Acestea sunt doar o parte dintre concluziile Strategiei Naționale privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilități pentru perioada 2022-2027, și ale celui care și-a asumat planul de măsuri specifice, secretarul de stat Mihai Tomescu, președintele Autorității Naționale pentru Protecţia Drepturilor Persoanelor cu Dizabilităţi, interlocutorul nostru din materialul de față.

SOCIAL.RO: Domnule Președinte, triste sunt concluziile analizei dumneavoastră asupra stării dizabilității din România…

MIHAI TOMESCU: Triste, într-adevăr, însă acum, mai mult decât oricând, este nevoie de o analiză lucidă a situației. Iar pentru a dezvolta o strategie eficientă este necesară înțelegerea problemelor și nevoilor persoanelor cu dizabilități. Strategia 2022-2027 include date și informații din Diagnoza situației persoanelor cu dizabilități în România. Obiectivul acestui raport este de a prezenta o imagine precisă a problemelor și nevoilor persoanelor cu dizabilități, ca fundament pentru Strategie. La acest raport au lucrat experți în drepturile persoanelor cu dizabilități, cercetători în științe sociale, persoane cu dizabilități și reprezentanți ai acestora. În plus, au fost organizate consultări cu persoane cu dizabilități, organizațiile acestora și alte organizații neguvernamentale, ce au oferit informații și perspective importante pentru pregătirea raportului. Obiectivul general al Strategiei 2022-2027 este de a asigura participarea deplină și efectivă a persoanelor cu dizabilități, bazată pe libertatea de decizie, în toate domeniile vieții și într-un mediu accesibil și rezilient. Strategia are 9 direcții de acțiune, iar fiecare direcție de acțiune are un obiectiv general și mai multe obiective specifice.

SOCIAL.RO: A contribuit la realizarea acestui document programatic și experiența dumneavoastră din Ministerul Dezvoltării, din relațiile de lucru cu Banca Mondială? Puțini știu faptul că sunteți principalul autor al Strategiei Naționale de Dezvoltare Teritorială a României. Ce v-a determinat să vă implicați în problematica dizabilității?

MIHAI TOMESCU: La început nu mi-am imaginat că voi ajunge să activez în zona de protecție socială. Însă, lucrând ca funcționar din 2010, din momentul în care am terminat facultatea, și mai ales după masterele din străinătate, la Universitatea Erasmus și studiile de la Bologna, am ajuns la concluzia că împlinirea profesională nu aș putea să o ating decât prin abordarea unor probleme de impact social major. Mi-am dorit să rezolv probleme sistemice, nu unele care să țină de o persoană sau de alta. Este foarte ușor să găsești un rezervor de  motivație într-o traumă personală, dar nu vei rezolva decât situații la nivel limitat. Am activat șapte ani în domeniul urbanismului și, într-adevăr, sunt autor al Strategiei Naționale de Dezvoltare Teritorială a României, un plan de acțiune care m-a ajutat să mă familiarizez cu diverse probleme la nivel macro, la care eu trebuia să găsesc răspunsuri. Apoi am intrat în zona de protecție socială, observând că și acolo erau o sumă de aspecte sistemice, asupra cărora trebuia intervenit. Pentru că, după cum știți, în zona dizabilității se fac mereu remarcate două tipuri de probleme: cele mici, de tipul „nu am card de parcare”, și cele mari, de mentalitate, acoperire normativă și funcționalitate, care afectează întregul sistem social.

SOCIAL.RO: Care credeți că este factorul cel mai important pentru un demers eficient în zona de protecție socială?

MIHAI TOMESCU: Vă voi răspunde prin exemplificarea unui fapt care m-a marcat. Înainte de a-mi pierde vederea, la 14 ani, eram pasionat să merg cu bicicleta. Ulterior, nevăzător fiind și locuind cu ai mei într-un oraș mic, liniștit, fără trafic mare, îi ceream unui prieten să vină cu mine să ne plimbăm cu bicicletele în zone care permiteau acest lucru fără să ne punem în pericol. Iar pentru a-l urmări, îi ceream să cânte, să strige, să-mi vorbească, și astfel reușeam să îl urmez pe bicicletă, deși nu vedeam. Atunci mi-am dat seama cât este de importantă comunicarea, cât de importante sunt legăturile interumane. Printr-o bună comunicare atragi oameni. Iar oamenii buni atrag după ei oameni și mai buni…

SOCIAL.RO: Sunteți singurul demnitar cu dizabilități în guvernul României. Este oare firesc să se întâmple așa, la nivel de reprezentare?

MIHAI TOMESCU: Reprezentativitatea în acest domeniu este încă în zona de căutări, ca să zic așa. Am citit de curând că în Marea Britanie a intrat în vigoare o lege care impune ca pe lista de candidați a partidelor pentru consiliile locale să fie incluse și persoane cu dizabilități. Este important ca o asemenea măsură să se ia și la noi, pentru că vorbim de un total de 870.000 de persoane cu dizabilități. S-ar obține efectul „bulgărelui de zăpadă”, pentru că aceste persoane au rude, au familii întregi care sunt angrenate în social. În România reprezentativitatea, pentru persoanele cu dizabilități, este deficitară, acestea fiind foarte slab reprezentate la nivel politic, și insignifiant la nivel administrativ. La noi sunt instituții cu peste 800 de angajați care nu au nici măcar o persoană cu dizabilități angajată. Când lucram la Ministerul Dezvoltării, eram singura persoană cu dizabilități angajată. Vedeți, începem în România să ne gândim, încet-încet, la tot ce înseamnă competiție. Eu dau tot timpul exemplul ăsta: la noi sunt aplaudați mai mereu olimpicii tipici, dar despre olimpicii în dizabilitate se scrie sau se vorbește extrem de discret. Adică un copil ori un tânăr cu dizabilități, care se chinuie prin școli, nu-i decât foarte rar aplaudat. Și aici intervine perspectiva din care privești lucrurile: te gândești doar la competiție sau și la coeziune? Pentru că, înainte de toate, din punct de vedere uman, coeziunea este cea mai importantă…

SOCIAL.RO: Recent, în cadrul unui interviu cu Ambasadorul Israelului în România, Excelența Sa Reuven Azar, prezentam ”modelul Israel” în materie de responsabilitate instituțională, analizând existența a două funcții publice pe care nu le întâlnim în România, ”coordonatorul de accesibilitate” și ”ofițerul de egalitate de șanse”. Sunt lucruri foarte bune pentru sănătatea socială a unui stat. De ce România nu le are?

MIHAI TOMESCU: Din câte știu, Comisia Europeană are deja în lucru niște standarde de promovare a egalității de șanse și oarecum acestea se vor întrepătrunde. Toate companiile europene vor fi obligate să aibă ofițeri de incluziune, de integrare. Dar cred că perspectiva este un pic mai complexă. Alte țări au văzut persoanele cu dizabilități ca un capital uman. În România încă nu există acest reflex, de a vedea persoanele cu dizabilități ca un capital uman, ca un capital important în producție, de exemplu, pentru firme, pentru angajare și așa mai departe. Și atunci optica aceasta atrage după sine oarecum anumite elemente de discriminare, de ignorare chiar, o conduită printre consecințele căreia se număra și lipsa funcțiilor publice de care vorbeați. 

SOCIAL.RO: România, țară cu numai 850.000 de persoane cu handicap, are un procent de angajare din zona de dizabilitatea de sub 8%, adică de doar 33.000 de persoane. Cum reușim să stimulăm angrenarea capitalului uman cu dizabilitate în zona productivă a economiei naționale?

MIHAI TOMESCU: Cred că îmbunătățirea situației, în acest domeniu, ar trebui să urmeze trei direcții principale: simplificarea în ceea ce privește accesarea sistemului de protecție socială de către persoanele cu dizabilități, digitalizarea, care este tot un mijloc de simplificare în sine și diversificarea măsurilor luate pentru aceste persoane și a beneficiilor acordate lor. Sunt trei piloni clari pe care eu mă axez, în activitatea mea la Autoritatea pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități. Aici, distanța între zonele de conducere și de execuție este foarte mică, nu este ca într-un minister, nu este ca în administrație, unde tu, ca șef, primești doar mapa la semnat. Aici lucrezi cot la cot cu colegii tăi. Revenind la întrebare, v-aș da un singur exemplu. Știți că nu mai avem acele școli de meserii. Ne-am propus să stimulăm mediul privat să înființeze astfel de școli, de ateliere. Noi am realizat un stimulent de inserție, sub forma unui voucher, a unei sume de bani prin care oamenii își pot alege un tip de formare de care au nevoie. Sper ca suma asta să declanșeze și anumite nevoi și oferte de formare. Adică: ai zece oameni care vor să învețe croitorie, faci un atelier protejat și poți să decontezi lunar o sumă de câteva sute de euro, pe care o avem trecută și pe fonduri europene și căreia o să-i dăm drumul printr-un proiect de stat strategic, la nivel național, iar oamenii vor merge cu acest voucher și vor putea să-și plătească un curs focusat pe nevoile lor. Am ieșit din paradigma existentă în perioada comunistă, când erau acele școli speciale pentru persoanele cu dizabilități. E clar că acum sectorul privat – și mă refer la furnizorii privați – trebuie să aibă un cuvânt de spus, dar și școlile pot avea astfel de inițiative, pe care noi, ca Autoritate, le stimulăm. Asta pe partea de formare. Pe de altă parte, pe zona de angajare avem un program de granturi de 10 milioane de euro, pe care-l vom lansa în curând, intitulat „Start-up-uri pe unități protejate”. Nu a făcut nimeni în România până acum așa ceva. Toți au făcut start-up-uri pentru zona de business, dar nimeni pentru unități protejate. Cum se traduce acest program? Simplu. Vrei să-ți faci unitate protejată? Vei putea lua de la noi 100.000-200.000 de euro, pentru a plăti salarii un an sau doi. Noi vom fi un fel de administratori de schemă, iar solicitanții vor trebui să aibă un curs de antreprenoriat în spate, un plan de afaceri, care se punctează. Nu este o chestiune în care bagi bani fără să vezi rezultatele. Pe de altă parte, știți că persoanele cu handicap grav își pot reduce programul de muncă în baza capacității. Dar în lege nu era specificat de unde se se acoperă diferența, fiindcă nicio persoană cu handicap grav sau accentuat nu vrea să i se scadă din salariu, așa că nu solicită să i se reducă programul de lucrul. De aceea, noi ca stat trebuie să găsim o soluție de reducere a acestui program, dar cu menținerea beneficiilor salariale, ca să stimulăm persoana respectivă să se angajeze. Și întrebarea vine, firesc: de unde acoperi diferența? Am făcut un proiect de lege specificând că de la bugetul de stat, prin Autoritatea pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități vom suporta această diferență salarială. A fost o variantă în discuție în care se propunea ca diferența să fie asigurată din CASS. Se mergea pe principiul de la concediul pre-maternal, unde viitoarele mame au posibilitatea să-și reducă programul de muncă, iar diferența de salariu, în acele două-trei luni până la naștere, este asigurată prin Casa de Sănătate. Ne-am gândit la acceași posibilitate, dar am zis totuși să mergem pe un buget de stat, pentru că avem și fonduri europene și am dori să le atragem pe ele în primul rând. Când am venit la Autoritatea pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități lucrurile arătau foarte diferit. Pe fonduri europene era un program de finanțare cu multe hibe. Astăzi, pe acest segment, am primit pentru persoanele cu dizabilități, din fonduri europene, 309 milioane de euro, în condițiile în care pe exercițiul bugetar trecut de finanțare europeană au fost doar 27 de milioane de euro disponibile. Este clar că lucrurile nu se văd imediat, că toată lumea vrea acuma creșterea indemnizației. Asta este chestiunea principală și dacă întrebi șapte din zece oameni îți vor zice că vor creșterea indemnizației. Da, aceasta este importantă, dar la fel de importante sunt și oportunitățile. Trebuie să gândim la nivel european. Perspectiva asta pe politică socială s-a schimbat foarte mult, în favoarea măsurilor active, adică măsuri de angajare, de stimulare, de ocupare, de mișcare, de mobilitate, iar așteptările persoanei cu handicap ar trebui remodelate. Vă dau un exemplu: în 2007 am lansat un program de vouchere pentru persoanele cu dizabilități, legat de piața muncii. Persoanele care doreau să se angajeze primeau vouchere, de pildă pentru un fotoliu rulant sau ceva de acest gen. Erau tehnologii de asistare în valoare de 5000 de euro. Dar foarte puțini s-au angajat. Făceau cursurile acestea, dar mai departe nu mergeau spre zona de angajare. Și mulți ne criticau: de ce nu se dau banii pentru toată lumea? Păi în primul rând era o constrângere a programului, care prevedea că voucherul trebuia acordat doar acelor persoane aflate în căutarea unui loc de muncă și în al doilea rând trebuia stimulată populația activă în general, să poți să oferi niște oportunități. Valoarea acelui proiect a fost de 7 milioane de euro. Acum avem un proiect în valoare de 50 de milioane de euro, din cele 309 de milioane, suma totală. Vom da în vară startul unui program pe tehnologii de asistare și vreau să facem o platformă online care să scutească oamenii de chinul de a mai veni cu dosare la DGASPC. Deci facem platforma online conectată, la care beneficiarul vine, își pune CNP-ul și este corelat cu baza mea de date pe handicap. Îl găsești acolo cu baza de date, își bifează tipul de handicap pe care îl are și nevoia pe care o are, dacă are vreo recomandare de la medic sau de la serviciile sociale, a dat click și gata. Asta înseamnă simplificare. Se  va chema Registrul Tehnologiei Asistive.

SOCIAL.RO: Din punct de vedere instituțional pentru ce răspuns din partea beneficiarilor sunteți pregătiți, când vine vorba de acest program cu tehnologie asistivă?

MIHAI TOMESCU: Au fost câteva mii de persoane care au venit și ni s-au adresat la primul program. Vedeți, logica finanțării este legată de trei sisteme. În primul rând, te finanțez ca să ai acces la educație, apoi ca să ai acces la sănătate și în sfârșit, dar la fel de important, te finanțez ca să ai acces la piața muncii. Sunt trei ipoteze mari de la care pleacă orice angajator, orice finanțator în lumea asta, indiferent că vorbim de fundații, de fonduri publice sau așa mai departe. Trei sisteme mari. Asta vom avea și noi în vedere: te finanțez dacă ești în relație cu un sistem de educație, dacă mergi la școală, ai nevoie de tehnologie asistivă, de un cărucior rulant și așa mai departe. Ok, aplică și vei primi. A doua chestiune: ești angajat pentru menținerea locului de muncă sau ești în căutare de loc de muncă? Aplică și vei primi. Și a treia chestiune ai nevoie de recuperare sau alte intervenții medicale? Aplică și primești. Trebuie să pornim de la premisa că resursele financiare sunt limitate și trebuie să atingem maximul de randament cu ele.

SOCIAL.RO: Dincolo de problema evidentă a lipsei locurilor de parcare amenajate, de către administrațiile locale, pentru persoanele cu dizabilități, acum a mai apărut un aspect spinos, cel al falsificării legitimațiilor care dau dreptul deținătorilor să folosească respectivele amplasamente, și așa extrem de puține…

MIHAI TOMESCU: Trebuie să recunosc că într-adevăr, am primit și noi sesizări conform cărora se comit fraude legate de cardurile de parcare pentru persoane cu dizabilități. Am dat un ordin legat de un nou model de card, i-am pus anumite elemente de siguranță suplimentare – seria, certificatul de handicap etc. De asemenea, am încheiat un protocol cu companiile de parking, prin care acestea să poată să verifice automat, printr-o simplă interogare, existența acelei serii în baza noastră de date. Și, apropo de simplificare, avem și o ordonanță de urgență publicată pe site-ul Ministerului Muncii, conform căreia începând cu 1 mai 2023 se vor putea depune cereri pentru toate documentele în platforma SNMD. Pe încadrarea de handicap online verifici statusul si comisiile de evaluare vor fi obligate să lucreze doar în cadrul platformei, să scrie evaluările. Și atunci noi când facem controlul, nu vom mai proceda ca până acum: „Alo, Ilfovul trimiteți-ne dosarele pentru handicap pe ultimele 3 luni”, iar cei de la Ilfov să vină cu portbagajul plin cu dosare, să le descarce în fața sediului Autorității și noi le luăm pe proces verbal. Acum vom putea verifica totul online, este mult mai simplu și mai eficient.

SOCIAL.RO: Și, pentru că tot vorbeați de simplificare prin utilizarea intensivă a oportunităților IT, spuneți-ne, vă rog, cum colaborați cu alte instituții ale statului român în privința digitalizării.

MIHAI TOMESCU: Colaborăm bine, dar ca întotdeauna este loc de și mai bine. Pe tot ce înseamnă digitalizare în România sunt trei etape principale. A fost etapa începută acum vreo 10 ani, și anume cea a creării bazelor de date. A doua etapă este când creezi platforme funcționale, adică să nu mai faci doar baze de date, ci să poți să scrii în ele, iar asta le faci sectorial. A treia etapă, care o să vină în 3-4 ani de acum încolo, este interoperabilitatea între sectoare, iar acesta este un deziderat îndelung așteptat, care se va răsfrânge pozitiv asupra tot ceea ce înseamnă funcționalitate socială la nivel de instituții ale statului.

Cele mai recente

Sari la conținut