„Onorat auditoriu,
Trăim o continuă transformare digitală. Ea depinde, într-o mare măsură, atât de oameni și de capacitatea lor de a înțelege noile concepte în domeniul tehnologiei informației și comunicației, cât și de a le folosi în mod eficient în activitatea lor zilnică. Pe acestea le definim ca fiind competențe digitale de bază. În aceeași măsură, trebuie să vorbim și despre competențele digitale specifice, de înaltă calificare, ale acelor specialiști care reprezintă resursele umane necesare dezvoltării și implementării soluțiilor IT moderne.
În acest context, Ministerul Educației Naționale se implică activ, ca membru al polului de autoritate publică în domeniu, în dezvoltarea competențelor digitale și înalta calificare în domeniul IT&C, în special din perspectiva alinierii sistemului de învățământ românesc pentru a putea pregăti și certifica profesional specialiști spre acest domeniu.
În paralel, Ministerul Educației Naționale realizează pași concreți în direcția alfabetizării digitale și a dezvoltării competențelor digitale încă din învățământul preșcolar, primar și gimnazial, restructurând planurile-cadru și programele școlare astfel încât să fie adaptată în această direcție toată partea de educație formală preuniversitară. Și nu doar prin a asigura o disciplină de specialitate în programă, ci și prin introducerea utilizării noilor tehnologii în activitățile instructiv-educative ale tuturor disciplinelor școlare.
În ce privește învățământul superior este fără echivoc faptul că avem nevoie de o orientare către specializări IT, cum ar fi, de exemplu, cele legate de conceptul de „smart city” sau de marketing online, iar în acest sens este nevoie de dialog cu toți actorii mediului academic și universitar pentru a putea materializa programe universitare adecvate și atractive.
Așadar, competențele digitale sunt esențiale în educația tinerilor pentru că îi ajută să profite din plin de lumea digitală – atât ca angajați, cât și ca viitori antreprenori. O forță de muncă tânară și bine educată reprezintă o mare oportunitate pentru România de a profita din plin de beneficiile revoluției digitale și de a avansa economic. De aceea, încurajarea alfabetizării digitale este unul dintre cele mai importante obiective ale programului de guvernare 2017-2020, iar abilitățile digitale se află în coloana vertebrală a oricărui sistem educațional modern.
Stimați invitați!
Nivelul competențelor digitale în rândul angajaților și utilizarea instrumentelor online de către IMM-urile din Romania este încă scăzut. De exemplu, conform unor cifre puse la dispoziție de Google România, doar 22% din IMM-urile din țara noastră folosesc instrumente online. Prin creșterea abilităților digitale și adoptarea tehnologiei digitale, IMM-urile ar putea nu numai să își reducă din costuri, ci ar putea și să își imbunătățească eficiența și să adreseze mai bine nevoile clienților lor.
În concluzie, România trebuie să treacă printr-o transformare digitală și să își îmbunătățească mecanismele de alfabetizare digitală a cetățenilor săi, pentru a reduce decalajul dintre tinerii români și cei din restul Uniunii Europene. Orice inițiativă, publică sau privată, care îmbunătățește abilitățile digitale ale cetățenilor României este binevenită și trebuie încurajată, întrucât contribuie la dezvoltarea generală a societății și a economiei românești.
De aceea, trebuie evidențiate atât rezultatele de succes ale acțiunilor realizate prin Memorandumul încheiat între Ministerul Educației Naționale și Google România, în anul 2014, ca parte a conceptului de „Clasă a Viitorului”, cât și extinderea programului „Atelierul Digital” al Google la universitățile de top din România.
Vă mulțumesc!”