9.8 C
București
duminică, noiembrie 3, 2024
AcasăViața socialăEducațieContinuă colaborarea între Ministerul Educației și organizația britanică Sharing One Language

Continuă colaborarea între Ministerul Educației și organizația britanică Sharing One Language

Date:

Pe aceeași temă

Luni, 23 august 2021, la sediul Ministerului Educației, s-a semnat Protocolul de colaborare  între Ministerul Educației din România și Sharing One Language (SOL) din Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord.

Documentul vizează derularea unui program de cooperare, axat pe schimbul de experiență și bune practici în predarea limbii engleze, în baza căruia cadre didactice specializate în predarea limbii engleze ca limbă modernă (din țări în care limba engleză este limbă oficială) pot fi primite în România pentru desfășurarea de activități didactice în unitățile de învățământ preuniversitar de stat și instituțiile de învățământ superior acreditate din România. Protocolul se aplică începând cu anul școlar / universitar 2021 – 2022, are o valabilitate de doi ani de zile și continuă colaborarea de durată între Ministerul Educației și Sharing One Language.

SOL este o organizație britanică non-profit cu sediul in Barnstaple, Devon, care de peste 22 ani susține profesorii si elevii în predare și învățarea limbii engleze în țările din Europa Centrală și de Est. În cadrul Protocolului de colaborare cu Ministerul Educației, SOL asigură recrutarea de profesori vorbitori nativi de limba engleză, cu o foarte bună pregătire profesională, care prin activitățile didactice oferite aduc valoare adăugată procesului educațional în instituțiile de învățământ interesate de primirea acestora.

Cele mai recente

Sari la conținut