28.6 C
București
vineri, mai 23, 2025
AcasăFără categorieConsultare publică, PNRR: Ghidul pentru apelul de proiecte aferent Investiției 1...

Consultare publică, PNRR: Ghidul pentru apelul de proiecte aferent Investiției 1 – Promovarea celor 12 rute turistice/culturale din cadrul Componentei 11

Date:

Pe aceeași temă

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene lansează în consultare publică ghidul specific pentru  apelul de proiecte, aferent Investiției 1 – Promovarea celor 12 rute turistice/culturale, din cadrul Componentei 11, din Planul Național de Redresare și Reziliență al României.

 

Sfarsitul primului paragraf

INVESTIȚIA 1 – PROMOVAREA CELOR 12 RUTE TURISTICE/CULTURALE

Alocarea apelului de proiecte: 460.149.383 lei, echivalentul a 93,475 mil. euro

 

Prin ghidul lansat spre consultare aferent acestei investiții, se acordă sprijin financiar pentru modernizarea /reabilitarea obiectivelor (siturilor) turistice cu impact național și internațional, identificate în zonele de destinație optimă. Ghidul se adresează tuturor proiectelor și solicitanților incluși în rutele turistice/culturale și selectați în vederea restaurării, din apelul 2 și solicitanții eligibili din apelul 1, care din motive tehnice nu au putut să transmită proiectele prin intermediul platformei până la data și ora de închidere a aplelului, conform Listelor aprobate prin ordinul ministrului investițiilor și proiectelor europene, al ministrului culturii, al ministrului dezvoltării, lucrărilor publice și administrației și al ministrului antreprenoriatului și turismului, nr. 1491/1165/3091/12812/022.

 

Prin programele de restaurare finanțate din Programul Operațional Regional și programe naționale au fost restaurate în jur de 500 de monumente istorice din România, dar obiectivele turistice individuale atrag un număr mare de vizitatori doar în cazul în care reprezintă o valoare extraordinară. Proiectul România Atractivă își propune ameliorarea acestor neajunsuri, și atragerea de turiști pe baza acestor rute, prin creșterea accesibilității zonelor turistice și a calității infrastructurii turistice, dezvoltarea destinațiilor turistice, creșterea și diversificarea ofertei turistice prin valorificarea patrimoniului cultural și natural, respectiv creșterea calității experiențelor și a serviciilor la nivelul destinațiilor turistice.

 

Perioada de consultare publică este de 10 zile calendaristice de la data publicării pe site-ul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene (până la 30 iulie 2022).

 

Persoanele sau entitățile interesate vor putea formula observații și propuneri, care se vor transmise la adresa de e-mail: : evaluare.c11@mfe.gov.ro

Cele mai recente

Sari la conținut