14.3 C
București
sâmbătă, octombrie 12, 2024
AcasăResponsabilitate socialăCoca-Cola HBC și The Social Incubator lansează un proiect de educație pentru...

Coca-Cola HBC și The Social Incubator lansează un proiect de educație pentru tinerii vulnerabili

Date:

Pe aceeași temă

Coca-Cola HBC România, în parteneriat cu Asociația The Social Incubator, au lansat proiectul Barmasters Empowered, o inițiativă dedicată educării și sprijinirii tinerilor vulnerabili, dornici să își dezvolte o carieră ca barista sau barman.

Acest proiect se desfășoară sub umbrela programului La TINEri este puterea și are ca obiectiv facilitarea accesului la formare profesională de calitate, oferind tinerilor șansa de a-și construi un viitor mai sigur și stabil.

În cadrul Barmasters Empowered, un număr de 50 de tineri au avut ocazia să participe la sesiuni teoretice și practice, alături de specialiști de top din industria cafelei și a băuturilor alcoolice premium. Programul nu se limitează doar la pregătirea teoretică, ci se concentrează și pe dezvoltarea abilităților practice, esențiale pentru a deveni profesioniști în domeniu. Dintre aceștia, 25 de tineri vor obține certificări recunoscute la nivel național și internațional, fiind pregătiți să se angajeze în companiile partenere ale Coca-Cola HBC.

Sesiuni intensive cu specialiști și ambasadori din domeniu

Pe parcursul proiectului, tinerii au învățat de la ambasadori și specialiști recunoscuți în industrie, explorând aspectele tehnice și creative ale meseriei de barista și barman. Sesiunile au acoperit tehnici avansate de preparare a cafelei, arta latte, mixologie, customer service și gestionarea resurselor.

„Suntem mândri să susținem tinerii prin inițiative care le oferă acces la resurse educaționale și oportunități profesionale reale. Prin Barmasters Empowered, nu doar că investim în formarea unei noi generații de specialiști în industria ospitalității, dar oferim și o șansă concretă pentru tinerii vulnerabili de a-și construi o carieră stabilă și plină de satisfacții”, menționează Alice Nichita, Director Corporate Affairs și Sustenabilitate la Coca-Cola HBC România.

În plus față de trainingul intensiv, tinerii selectați pentru etapa finală a proiectului vor beneficia de suport continuu în obținerea certificărilor profesionale și integrarea pe piața muncii, având acces la rețeaua de parteneri ai Coca-Cola HBC. Această inițiativă vine în sprijinul tinerilor din medii vulnerabile, oferindu-le oportunitatea de a-și schimba traiectoria profesională și de a accesa oportunități care să le asigure o viață independentă.

„Barmasters Empowered este mai mult decât un proiect de educație. Este o punte între tinerii aflați în situații vulnerabile și oportunitățile reale dintr-o industrie în continuă expansiune. Alături de Coca-Cola HBC, ne propunem să schimbăm în mod concret viețile acestor tineri, oferindu-le șansa de a-și crea un viitor stabil prin muncă și pasiune”, a declarat Adriana Preda, CEO The Social Incubator.

Cele mai recente

Sari la conținut