14.3 C
București
sâmbătă, octombrie 12, 2024
AcasăViața socialăEducațieAnunț privind organizarea concursului în vederea ocupării unor funcții de conducere vacante...

Anunț privind organizarea concursului în vederea ocupării unor funcții de conducere vacante la nivelul inspectoratelor școlare județene și Caselor Corpului Didactic

Date:

Pe aceeași temă

Ministerul Educaţiei Naționale anunţă organizarea concursului de ocupare a 4 funcţii vacante de inspector şcolar general în judeţele Bacău, Botoşani, Dolj şi Iaşi, a 17 funcţii de inspector şcolar general adjunct din inspectoratele școlare: Alba-2, Arad-1, Braşov-1, Buzău-1, Constanţa-1, Giurgiu-1, Gorj-1, Harghita-1, Mehedinţi-1, Olt-2, Satu-Mare-2, Teleorman-1, Tulcea-1, Vrancea-1 şi a 3 funcţii director la casele corpului didactic din județele: Arad, Bistriţa-Năsăud şi Teleorman.

Concursul se organizează în baza Metodologiei de organizare şi desfăşurare a concursului pentru ocuparea funcţiilor de inspector şcolar general, inspector şcolar general adjunct din inspectoratele şcolare şi de director al casei corpului didactic, aprobată prin OMECTS nr. 5557/2011, cu modificările și completările ulterioare.

La concurs poate candida personalul didactic care îndeplineşte, cumulativ, următoarele condiţii:

a) este membru al corpului naţional de experţi în management educaţional;

b) este absolvent al unei instituţii de învăţământ superior, cu diplomă de licenţă;

c) este personal didactic titular în învăţământ şi are gradul didactic I sau titlul ştiinţific de doctor;

d) are o vechime în învăţământul preuniversitar de cel puţin 8 ani, dintre care cel puţin 5 în ultimii 10 ani;

e) a obţinut calificativul „foarte bine” în ultimii 5 ani școlari încheiați şi nu a fost sancţionat disciplinar în anul şcolar curent;

f) are recomandare/caracterizare vizând calităţile profesionale, manageriale şi morale din partea consiliului profesoral al unităţii de învăţământ sau din partea consiliului de administraţie al inspectoratului şcolar ori recomandarea senatului universităţii sau a organului de conducere al instituţiei în care candidatul îşi desfăşoară activitatea la data înscrierii la concurs;

g) nu a desfăşurat poliţie politică şi nu a fost lipsit de dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în învăţământ prin hotărâre judecătorească definitivă de condamnare penală;

h) este apt din punct de vedere medical pentru îndeplinirea funcţiei, conform prevederilor art. 234 alin. (1) din Legea nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare;

i) la data susținerii concursului nu a împlinit vârsta standard de pensionare.

Candidații depun dosar de înscriere constituit, obligatoriu, în conformitate cu prevederile art. 4 din Metodologia aprobată prin OMECTS nr. 5557/2011, cu modificările și completările ulterioare, în perioada 3-20 martie 2017, la sediul inspectoratului școlar pentru a/ale cărui funcție/funcții de inspector școlar general, inspector școlar general  adjunct și director al casei corpului didactic candidează.

Probele de concurs se vor desfășura în perioada 3-11 aprilie 2017 la sediul Ministerului Educației Naționale.

Metodologia de concurs, bibliografia, modelul de curriculum vitae, declarația pe propria răspundere, fișele de evaluare a  probelor, fişa-cadru a postului de inspector școlar general, inspector școlar general adjunct și de director la casa corpului didactic, precum şi lista documentelor necesare înscrierii la concurs se afişează atât la sediul Ministerului Educaţiei Naționale, cât și la sediul  fiecărui inspectorat școlar.

Informații suplimentare se pot obține la nr. de telefon 0214055654, de luni până vineri, între orele 10.00-14.00.

 

Cele mai recente

Sari la conținut