11.4 C
București
duminică, mai 25, 2025
Acasă Blog

Incluziune socială pentru persoane cu dizabilități prin tehnologii asistive și de acces

Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități (ANPDPD), în parteneriat cu Ministerul Muncii și Solidarității Sociale (MMSS), implementează proiectul ”Incluziune socială pentru persoane cu dizabilități prin tehnologii asistive și de acces – TECH
ASSIST”, cod SMIS 325494, proiect cofinanțat de Uniunea Europeană prin Programul Incluziune și Demnitate Socială 2021-2027, Prioritatea P7 Sprijin pentru persoanele cu dizabilități, Acțiunea 7.4 Accesul persoanelor cu dizabilități la echipamente, dispozitive și tehnologii asistive.

Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități (ANPDPD), în parteneriat cu Ministerul Muncii și Solidarității Sociale (MMSS), implementează proiectul ”Incluziune socială pentru persoane cu dizabilități prin tehnologii asistive și de acces – TECH
ASSIST”, cod SMIS 325494, proiect cofinanțat de Uniunea Europeană prin Programul Incluziune și Demnitate Socială 2021-2027, Prioritatea P7 Sprijin pentru persoanele cu dizabilități, Acțiunea 7.4 Accesul persoanelor cu dizabilități la echipamente, dispozitive și tehnologii asistive.
Proiectul se implementează la nivelul celor 8 regiuni ale țării și are o durată de 36 de luni.
Perioada de desfășurare a proiectului: 01.09.2024 – 31.08.2027. Obiectivul general al proiectului: Creșterea incluziunii socio-economice a persoanelor cu dizabilități pentru un parcurs de viață independentă prin facilitarea accesului la tehnologii asistive și de acces.
Obiectivele specifice ale proiectului sunt următoarele:

Promovarea îmbunătățirii cadrului legislativ pentru asigurarea accesului persoanelor cu dizabilitati la tehnologiile asistive.
Grupul țintă al proiectului este format din 4.307 persoane cu dizabilități (copii și adulți), pentru care mediul social, neadaptat deficienţelor lor fizice, senzoriale, psihice, mentale şi/sau asociate, le împiedică total sau le limitează accesul cu şanse egale la viaţa societăţii, necesitând măsuri de protecţie în sprijinul integrării şi incluziunii sociale.
În cadrul proiectului se vor acorda 4.307 vouchere pentru achiziția de tehnologie asistiva și de acces, în valoare de maxim 39.900 lei/voucher acordat.
Activitățile proiectului sunt următoarele:
Proiect cofinanțat de Uniunea Europeană prin Programul Incluziune și Demnitate Socială 2021-2027
A1. Informare si conștientizare.
A2. Elaborarea de analize și metodologii privind tehnologiile asistive și de acces.
A3. Realizarea și actualizarea periodică a Registrului Național a Tehnologiilor Asistive și de Acces (RNTAA).
A4. Acordarea de vouchere pentru tehnologie asistivă și de acces persoanelor cu dizabilități.
A5. Ghiduri și instructiuni la nivel legislativ în domeniul accesului persoanelor cu dizabilități la tehnologiile asistive.
A6. Management de proiect.
A7. Informare și publicitate.
Valoarea eligibilă nerambursabilă din partea fondurilor (FEDR/FSE+) este de 151.744.808,90 lei iar valoarea cofinanţarii eligibile a beneficiarului și partenerului este de 58.673.988,60 lei.
Valoarea totală a contractului de finanțare este de 210.418.797,50 lei.
AM PIDS/OI acordă o finanţare nerambursabilă în sumă maximă de 151.744.808,90 lei din care o sumă de 122.837.240,89 lei din fondul FEDR, echivalentă cu 71,48% din valoarea totală eligibilă din fondul FEDR, și o sumă de 28.907.568,01 lei din fondul FSE+, echivalentă cu 74,95% din valoarea totală eligibilă din fondul FSE+.

România, în parteneriat cu Spania, Bulgaria, Olanda, Slovenia, Italia și Suedia, împreună pentru reducerea gazelor cu efect de seră

Angajamentele asumate de România în cadrul Pactului Verde European, precum și obiectivele naționale privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră (GES), au determinat Agenția pentru Dezvoltare Regională București-Ilfov (ADRBI) să devină partener alături de alte 6 state membre UE în cadrul proiectului european CLEAR CITIES. În acest context, la finalul lunii martie, ADRBI invită toți actorii locali care activează în domeniul abordat de proiect la cea de-a doua întâlnire regională, în vederea identificării unor soluții privind îmbunătățirea politicilor referitoare la decarbonizarea managementului deșeurilor urbane şi dezvoltarea unor măsuri inovatoare în domeniu.

Cei 7 parteneri ai proiectului contribuie prin eforturi comune la realizarea unui obiectiv important: diminuarea gazelor cu efect de seră din orașe și îmbunătățirea calității vieții locuitorilor. Acest lucru se realizează prin schimb constant de bune practici locale și regionale, vizite de studiu, transfer de know how și activități de comunicare, în așa fel încât actorii locali relevanți pentru tematica proiectului (autorități publice, mediu privat, ONG-uri, universități și institute de cercetare) să beneficieze de această inițiativă de coeziune europeană.

“Prin alinierea la standardele europene și promovarea unor măsuri care să contribuie semnificativ la reducerea poluării, creșterea eficienței energetice și îmbunătățirea calității vieții în comunitățile urbane, proiectul CLEAR CITIES continuă să sprijine dezvoltarea unor politici sustenabile și în domeniul gestionării deșeurilor urbane. Evenimentele organizate de ADRBI în cadrul CLEAR CITIES vor oferi participanților oportunitatea de a explora soluții concrete pentru reducerea emisiilor de GES, inclusiv prin implementarea unor tehnologii avansate de reciclare, optimizarea lanțurilor de colectare și promovarea unor modele de economie circulară adaptate la specificul local”, declară Daniel Popescu, Șef al Departamentului Dezvoltare și Asistență Programe, ADRBI.

Scopul seminarului de informare și dezbatere organizat de ADRBI este de a reuni actorii locali relevanți tematicii proiectului din raza municipiului București și a județului Ilfov, de a-i implica în activitățile proiectului și de a forma o rețea de specialiști în domeniu care să se implice activ în identificarea de inițiative locale de economie circulară.

Prin acest demers, ADRBI își consolidează angajamentul față de obiectivele Uniunii Europene și ale României privind neutralitatea climatică și își reafirmă rolul activ în rețeaua europeană de orașe sustenabile. Proiectul CLEAR CITIES nu doar că aduce beneficii directe comunităților implicate, ci creează premisele pentru o colaborare pe termen lung între statele membre UE în domeniul politicilor de mediu și al inovației ecologice.

Toate părțile interesate să se alăture acestui demers și să se implice activ în gestionarea eficientă a deșeurilor în Regiunea București-Ilfov, sunt rugate să transmită un e-mail la adresa contact@adrbi.ro cu subiectul înscriere stakeholder – proiect CLEAR CITIES.

Despre ADRBI

Agenţia pentru Dezvoltare Regională Bucureşti-Ilfov (ADRBI) este o organizaţie neguvernamentală, non profit, cu personalitate juridică, de utilitate publică, înfiinţată în anul 1999, care funcţionează în baza Legii 315/2004 privind dezvoltarea regională în România. Activitatea de bază a ADRBI este reprezentată de oferirea de servicii specifice către administraţia publică locală şi sectorul privat, în scopul dezvoltării Regiunii Bucureşti-Ilfov. De când şi-a început activitatea şi până în prezent, ADRBI a implementat mai multe programe destinate dezvoltării socio-economice a Regiunii Bucureşti-Ilfov. În prezent, Agenţia pentru Dezvoltare Regională Bucureşti-Ilfov este Autoritate de Management pentru implementarea Programului Regional 2021-2027, la nivelul Regiunii Bucureşti-Ilfov și dispune de un departament dedicat dezvoltării și asistenței de programe (DDAP).

Fundația Metropolis estimează începerea construcției clinicii de psihiatrie pediatrică în vara anului curent

Fundația Metropolis a strâns până la sfârșitul anului 2024 donații în valoare de 3 milioane de euro pentru construirea Clinicii de Psihiatrie Pediatrică Prof. Dr. Alexandru Obregia.

În anul curent, organizația își propune atragerea a încă 3 milioane de euro pentru acest proiect, din cei peste 7 milioane investiție totală estimată, sumă destinată exclusiv realizării unei unități moderne care să ofere servicii specializate copiilor cu afecțiuni mintale. Totodată, Fundația derulează campanii de informare și conștientizare a fenomenului afecțiunilor mintale la copii și adolescenți pentru a atrage atenția asupra importanței educației și tratamentului adecvat.

Campania de strângere de fonduri a fost desfășurată prin multiple mecanisme, inclusiv donații prin SMS, redirecționarea a 3,5% din impozitul pe venit din partea persoanelor fizice și 20% din impozitul pe profit din partea companiilor, alături de lansarea unor inițiative inovative precum donațiile recurente prin SMS de 10 euro și parteneriate cu platforme de plată precum Revolut.

În ceea ce privește structura donațiilor, companiile reprezintă majoritatea susținerii financiare, cu 70% din totalul donațiilor și sponsorizărilor, iar donațiile prin SMS au avut o pondere de 18% din totalul contribuțiilor individuale. Mecanismele de donație au fost esențiale în atingerea acestui rezultat, iar sprijinul continuu din partea publicului și al partenerilor instituționali sunt cruciale pentru succesul proiectului. Până la sfârșitul anului curent, Fundația își propune să atragă încă 3 milioane de euro fonduri pentru acest proiect.

Până în prezent au fost finalizate etapele fundamentale, precum tema de proiectare, inclusiv studiile geotehnice și realizarea proiectului arhitectural. În acest moment, se află în derulare procesul de obținere a avizelor necesare depunerii documentației pentru obținerea autorizației de construcție, iar pregătirile pentru faza de execuție sunt în curs, cu estimarea începerii construcției în vara acestui an. Proiectul are o durată estimată de execuție de 3 ani, iar echipa Fundației Metropolis este dedicată să colaboreze îndeaproape cu autoritățile pentru a asigura derularea acestuia în cel mai eficient mod posibil.

Noua clinică, cea mai mare de acest tip din România, va oferi un mediu sigur și adecvat pentru copiii și adolescenții diagnosticați cu afecțiuni psihiatrice, incluzând spații specializate pentru internarea copiilor cu nevoi specifice, precum și facilități moderne pentru tratamente complexe, terapii de grup, evaluări psihologice și tratamente pentru tulburările cauzate de consumul de substanțe psihoactive.

„Suntem profund recunoscători pentru fiecare contribuție primită. Aceasta este o dovadă clară că, împreună, putem adresa una dintre cele mai mari provocări ale sistemului de sănătate din România. Vom continua să educăm și să creștem nivelul de conștientizare asupra importanței sănătății mintale a copiilor și suntem încrezători că, alături de susținătorii noștri, vom finaliza cu succes acest proiect și vom oferi speranță și acces la tratamente de calitate celor care au cea mai mare nevoie”, a declarat Monica Althamer, Director de Program Spitale Publice din Bani Privați, Fundația Metropolis.

Fenomenul afecțiunilor mintale la copii, în România. Provocări și inițiative ale Fundației Metropolis

Potrivit reprezentanților Fundației Metropolis, afecțiunile mintale la copii rămân un subiect sensibil și insuficient discutat pe plan local. Deși s-au înregistrat progrese în creșterea conștientizării, fenomenul continuă să fie marcat de stigmatizare, de o percepție socială negativă și de lipsa unei educații adecvate pentru a înțelege aceste afecțiuni. Acestea cauzează o realitate în care numeroși copiii nu beneficiază de diagnostic și tratament la timp, iar familiile lor sunt nevoite să se confrunte cu obstacole semnificative. În plus, sănătatea mintală nu primește de aceeași atenție ca sănătatea fizică, ceea ce contribuie la o vizibilitate scăzută a fenomenului.

În acest context, Fundația Metropolis și-a propus să adreseze aceste provocări printr-o serie de proiecte – campanii de conștientizare sau experimente sociale – care au ca scop educarea publicului asupra fenomenului afecțiunilor psihiatrice. Un exemplu reprezentativ a fost campania „A avut tot ce voia, mai puțin ce-i trebuia” dedicată conștientizării fenomenului suicidului, a doua cauză de mortalitate în rândul adolescenților, după accidente rutiere. De asemenea, în perioada ianuarie-februarie 2025, Fundația a lansat un experiment social numit „Cel mai groaznic loc”, în care cutii negre amplasate în diverse locații din București au permis trecătorilor să experimenteze, pentru două minute, ceea ce simte un copil internat în actuala clinică de psihiatrie pediatrică din cadrul Spitalului de Psihiatrie Obregia.

Pentru 2025, Fundația Metropolis va continua se concentreze pe campanii de prevenție și conștientizare, în special pe teme precum consumul de substanțe interzise. Aceste inițiative au ca scop nu doar atragerea atenției asupra fenomenului, ci și contribuirea activă la schimbarea percepției publice și la îmbunătățirea accesului la servicii de sănătate mintală pentru copii.

UNICEF și Fundația Romanian Angel Appeal marchează Ziua Internațională a Fericirii oferindu-le profesorilor și altor profesioniști care lucrează cu copiii resurse pentru organizarea de activități

UNICEF și Fundația Romanian Angel Appeal marchează Ziua Internațională a Fericirii, celebrată anual pe 20 martie, printr-o inițiativă menită să promoveze sănătatea mintală și echilibrul emoțional al copiilor.

Partenerii propun 10 activități ușor de implementat, pe modelul World’s Largest Lesson („Cea mai mare lecție din lume”), care pot fi utilizate de cadrele didactice, consilierii școlari și lucrătorii de tineret pentru a sprijini dezvoltarea și echilibrul emoțional al elevilor. Activitățile pot fi desfășurate în perioada 20 martie – 20 aprilie 2025 și sunt disponibile gratuit pe platforma online dedicată.

Demersul vine ca răspuns la provocările de gestionare a emoțiilor și a stresului în rândul tinerilor, dar și la semnalele cadrelor didactice și a profesioniștilor care lucrează cu tinerii și care nu dispun de suficiente resurse pentru a-i sprijini.

„Inițiativa lansată astăzi reafirmă angajamentul UNICEF de a aduce în prim-plan importanța crucială a sănătății mintale și a echilibrului emoțional al copiilor și tinerilor din România, oferind totodată instrumente practice necesare integrării echilibrului emoțional al elevilor în instituțiile educaționale. Desfășurând activitățile propuse, copiii, sub îndrumarea profesioniștilor, au oportunitatea de a învăța împreună aspecte importante despre cum să-și gestioneze emoțiile, cum să facă față stresului și cum să construiască relații sănătoase”, a declarat Reprezentanta UNICEF în România, Anna Riatti.

Peste 400 de cadre didactice și consilieri școlari au răspuns deja pozitiv

În București, personalul didactic care a participat la un program de formare în bunăstarea emoțională a elevilor, desfășurat între noiembrie 2024 și martie 2025, a răspuns deja pozitiv inițiativei, anunțând că vor implementa activitățile în școlile din Capitală.

Partenerii invită și alți profesori, consilieri școlari și lucrători de tineret din întreaga țară să se alăture acestui demers și să contribuie la crearea unui mediu educațional în care emoțiile elevilor sunt înțelese și sprijinite

Pentru a facilita implementarea activităților, cu o durată de maximum 60 de minute, resursele educaționale sunt disponibile gratuit online: https://www.elearning.raa.ro/ro/courses/starea-de-bine-emotionala-pentru-elevi-si-tineri-aplicatie-practica/.

Activitățile vor putea fi organizate pentru elevi și tineri cu vârste cuprinse între 10 și 18 ani, atât în școli, cât și în alte spații, precum centre de tineret, spații ale ONG-urilor sau ale instituțiilor publice frecventate de tineri. Tematicile abordate sunt diverse, de la identificarea și înțelegerea emoțiilor și tehnici de autoreglare emoțională, până la utilizarea unui instrument de identificare precoce a riscurilor de sănătate mintală, adaptat pre-adolescenților și adolescenților.

Inițiativa face parte din proiectul „Crearea unui model funcțional de intervenție pentru sănătate mintală și sprijin psihosocial pentru copii și adolescenți”, derulat în parteneriat de Fundația Romanian Angel Appeal și Reprezentanța UNICEF în România, cu sprijinul Fundației Botnar.

Fundația TELUS Digital Romania deschide înscrierile pentru prima sesiune de granturi din 2025

Fundația TELUS Digital Romania Community Board a deschis înscrierile pentru a prima sesiune a programului anual de granturi, prin care oferă organizațiilor non-guvernamentale din România oportunitatea de a beneficia de finanțarea inițiativelor axate pe educație, sănătate sau mediu. ONG-urile își pot înscrie proiectele până la data de 11 aprilie 2025, valoarea totală a fondurilor alocate în această sesiune fiind de 50.000 USD, jumătate din bugetul anual al programului.

Granturile sunt acordate exclusiv organizațiilor non-guvernamentale înregistrate în România, iar proiectele depuse trebuie să fie implementate până la finalul anului 2025, să aibă ca beneficiari direcți copii, tineri sau familiile acestora, precum și să utilizeze inovația socială și tehnologia în abordarea unei probleme identificate în comunitățile în care sunt active.

ONG-urile pot transmite propunerile de proiecte prin completarea formularului de înscriere disponibil pe site: https://www.telus.com/en/social-impact/giving-back/community-grants/romania. În formularea cererii de finanțare, organizațiile sunt încurajate să aibă în vedere detalierea problemei identificate, a modalității în care proiectul propus va oferi o soluție inovatoare, prin acțiuni concrete, cât și a rezultatelor măsurabile așteptate.

În funcție de numărul de beneficiari și complexitatea proiectelor propuse, ONG-urile pot solicita granturi de până la 10.000 USD. Evaluarea propunerilor și selecția proiectelor câștigătoare vor fi realizate de Comitetul Executiv al Fundației până la finalul lunii mai 2025.

Cu această nouă sesiune de granturi, TELUS Digital Romania Community Board își continuă demersul început în anul 2016 de a susține comunitățile locale. Până în prezent, Fundația a sprijinit financiar 143 de proiecte din România, cu granturi în valoare totală de peste 3,5 milioane de lei (800.000 USD). În 2024, 13 organizații au beneficiat de un grant din partea Fundației TELUS Digital România: Asociația Hercules, Asociația eematico, Fundația Te Aud România, Asociația Anaid, Asociația Educația la Sat, Asociația FREE, Fundația Internațională pentru Copil și Familie, Asociația Caravana cu Medici Iași, Asociația Autism Voice, Asociația Familia SMA, Asociația The Story of Autism, Asociația Club Sportiv Nautic Titanii, Asociația Climato Sfera.

Prin intermediul programului de granturi al Fundației, alături de evenimentul anual de voluntariat TELUS Days of Giving și de alte campanii sociale derulate pe parcursul fiecărui an, TELUS Digital își aduce contribuția la dezvoltarea comunităților din care fac parte membrii echipei sale, respectându-și astfel angajamentul de a dărui acolo unde aceștia locuiesc (“We Give Where We Live”).  

Noua campanie de loializare PENNY – împreună susținem elevii din medii defavorizate să meargă la liceu

În magazinele PENNY a început astăzi o nouă campanie de loializare care are în focus o colecție de opt plușuri care înfățișează prieteni fantastici ce abia așteaptă să-și spună povestea: Nessie, Oli Troli, Phoenixul, Dragonul, Pegasus, Grifonul, Bigfoot și Unicornul.



Prin această colecție, PENNY își propune să ofere copiilor o experiență de joacă frumoasă pe tărâmul nesfârșit al distracției. Imaginația lor poate zbura deasupra curcubeului alături de Unicorn și pot vedea lumea de sus călare pe Grifon, Phoenix sau Pegasus.

Până pe 13 mai 2025, în magazinele PENNY se desfășoară campania de loializare cu acumulare de puncte, în cadrul căreia clienții pot achiziționa jucăriile de pluș la prețuri preferențiale, cu o reducere de 70%. Pentru fiecare 20 de lei cheltuiți pe un bon fiscal, se acordă un punct de loialitate. Prin utilizarea PENNY Card, numărul de puncte de loialitate se dublează, acestea putând fi acumulate și în format digital în aplicația PENNY. La acumularea a 5 puncte, se aplică reducerea pentru unul dintre produsele noii colecții de plușuri.

Prin intermediul acestei campanii, PENNY continuă, alături de World Vision România, să susțină cauza „Vreau în clasa a 9-a”, program prin care zeci de elevi sunt ajutați să acceseze programe educaționale, stimulându-le interesul pentru continuarea studiilor. Cu ajutorul celor implicați, PENNY poate susține în continuare cei 140 de elevi din Vaslui, Brăila, Cluj, Bistrița Năsăud, Iași, Vâlcea, Buzău, Bacău, Dolj, Ilfov, pe parcursul celor 4 ani de studii liceale.

„Suntem încântați să aducem bucurie copiilor prin noii prieteni din pluș disponibili în magazinele PENNY! Această campanie de loializare este dedicată educației – atât a copiilor care, prin joacă, sunt încurajați să își dezvolte imaginația, cât și a tinerilor care își doresc un viitor mai bun. Noi, la PENNY, ne dorim să contribuim activ la susținerea dezvoltării copiilor la toate nivelurile. Încurajăm clienții să se alăture inițiativei noastre de susținere a programului <>, pentru a ajuta elevii să-și continue studiile. Orice gest contează, iar fiecare pluș achiziționat înseamnă o nouă oportunitate pentru educație.”, a afirmat Monica Coman, Team Leader Advertising din cadrul PENNY | REWE România.

„Prin programul Vreau în clasa a 9-a, desfășurat de peste 14 ani, ne propunem să reducem inegalitatea de șanse între elevii din mediul rural și cei din mediul urban. Scopul nostru este să sprijinim adolescenții din familii cu posibilități reduse să continue liceul, să își urmeze pasiunile și chiar să ajungă să se înscrie la facultate. Suntem recunoscători partenerilor noștri de la PENNY România, cu care colaborăm de peste 7 ani, pentru sprijinul acordat tinerilor din medii vulnerabile. Împreună, le oferim o șansă la o educație mai bună și la un loc de muncă mai bun. Aceste oportunități sunt esențiale pentru copiii din zonele rurale, oferindu-le șansa de a-și transforma viitorul.”, a declarat Mihaela Nabăr, Director executiv World Vision România.

Toți elevii din programul „Vreau în clasa a 9-a” beneficiază de un pachet de educație ce cuprinde:

  • Ateliere și workshop-uri de educație non formală;
  • Consiliere educațională, psihologică și socială;
  • Orientare vocațională individuală și de grup;
  • Tabere și școli de vară;
  • Acces la practica de specialitate în magazinele PENNY cu acoperirea costurilor de transport și
  • masă;
  • Suport pentru îmbunătățirea performanțelor școlare.

Despre PENNY

PENNY este conceptul de succes al grupului german REWE și unul dintre cei mai activi retaileri din România, cu primul magazin deschis pe piața locală în anul 2005. Întreaga rețea este deservită de patru centre logistice situate în localitățile Ștefăneștii de Jos, Turda, Bacău și Filiași. În prezent, rețeaua PENNY în România este alcătuită din 417 de magazine la nivel național și o echipă dedicată formată din peste 7.300 de angajați.

PENNY se află printre organizațiile de top care au primit titulatura de Angajator de Top (Top Employer) 2024 în România. Certificarea de Angajator de Top reflectă grija și angajamentul pentru echipă și performanțele în practicile de resurse umane.

Grădina Botanică Bucov se bucură de o nouă pădure urbană de 15.000 arbori, din 12 specii, plantată cu sprijinul a 680 de voluntari

Sâmbătă, 15 martie, 680 de voluntari și-au unit forțele pentru a da viață unei noi păduri urbane, pe o suprafață de 7.500 mp, la Grădina Botanică Bucov, în apropierea municipiului Ploiești.

15.000 arbori și arbuști, dintr-un mix de 12 specii, precum frasin, ulm, arțar, stejar brumăriu, stejar cer, stejar roșu, stejar penduculat, jugastru, corcoduș, dud, tei, lemn câinesc, au fost plantați de voluntari de toate vârstele din comunitatea prahoveană și din București.

Evenimentul a fost organizat de Asociația Act for Tomorrow, în cadrul programului „România plantează pentru mâine”, cea mai mare inițiativă privată de plantare din România, inițiată de OMV Petrom. Evenimentul s-a bucurat de sprijinul Consiliului Județean Prahova și al partenerilor locali Zbor Hub Ploiești și Asociația Eurospirit.

Acțiunea reprezentat un demers important pentru creșterea biodiversității și consolidarea spațiilor verzi urbane. Prin această inițiativă, Grădina Botanică Bucov devine un exemplu concret al eforturilor susținute de comunitate, ONG-uri și autorități pentru protejarea și extinderea zonelor verzi. Pădurile urbane sunt recunoscute pentru rolul esențial pe care îl au în îmbunătățirea calității aerului, reducerea temperaturilor din mediul urban, combaterea efectelor schimbărilor climatice și crearea unui habitat propice biodiversității.

Cei 15.000 de arbori și arbuști vor contribui semnificativ la revitalizarea și îmbogățirea biodiversității Grădinii Botanice Bucov, creând astfel un ecosistem sănătos și diversificat. Aceste specii sunt alese pentru capacitatea lor de a se adapta la condițiile locale și de a susține biodiversitatea. Arborii contribuie la stabilizarea solului, reducerea eroziunii și crearea unui habitat pentru fauna locală. Acești arbori vor transforma Grădina Botanică Bucov într-un spațiu educațional și recreațional esențial pentru comunitate.

Plantarea a fost posibilă datorită mobilizării exemplare a celor 680 de voluntari din București și județul Prahova, printre care angajați OMV Petrom, numeroși angajati din companiile partenere din mediul privat, studenți, părinți și copii, sute de voluntari pasionați de fapte bune și implicare. Atmosfera din timpul plantării a fost una animată de muzică și plină de energie pozitivă, perfectă pentru socializare și crearea de amintiri de neuitat.

Acțiunea de plantare de la Grădina Botanică Bucov este parte a unui proces mai amplu de revitalizare și consolidare a spațiilor verzi din zonele urbane. Organizatorii și partenerii își propun să continue astfel de inițiative și să transforme această zonă într-un model de bune practici pentru protejarea biodiversității și implicarea comunității.

Anul trecut, 440 de voluntari au reușit să dea viață unei noi păduri urbane la Ploiești, plantând 12.300 de puieți din 8 specii diferite pe o suprafață de 6.000 mp. 12.300 de puieți din 8 specii diferite, stejar, frasin, fag, paltin, arțar, gorun, jugastru și tei , au fost plantați de voluntari în cadrul evenimentului.

„Plantarea și extinderea pădurilor urbane reprezintă un obiectiv esențial pentru viitorul orașelor noastre, iar Ploiești este un exemplu concret al modului în care comunitatea, autoritățile și partenerii din mediul privat pot colabora pentru un mediu mai sustenabil. Plantarea celor 15.000 de arbori la Grădina Botanică Bucov demonstrează că, prin inițiative precum „România plantează pentru mâine”, putem contribui semnificativ la creșterea calității vieții urbane și a suprafețelor de spații verzi din orașe. Ne dorim ca acest model să fie replicat în cât mai multe orașe, astfel încât pădurile urbane să devină un element de bază al dezvoltării sustenabile în România”, a declarat Andrei Coșuleanu, președintele Asociației Act for Tomorrow.

Fundația World Vision România în parteneriat cu Fundația Civitas pentru Societatea Civilă Cluj și USAMV Cluj-Napoca lansează proiectul „Go Green – Stagii de practică pentru ocupare”

23% dintre adolescenții din mediul rural nu și-au descoperit nicio pasiune, conform datelor World Vision România. Fundația World Vision România România în parteneriat cu Fundația Civitas pentru Societatea Civilă Cluj și Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară Cluj-Napoca lansează proiectul „Go Green – Stagii de practică pentru ocupare”, finanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Educație și Ocupare.

Orientarea tinerilor spre antreprenoriat se poate observa încă din copilărie, procentul crescând odată cu înaintarea în vârsta a copiilor, conform celui mai recent raport „Bunăstarea copilului din mediul rural” al Fundației World Vision România:

  • 6% dintre copiii de la sat din ciclul primar vor să-și facă propria afacere;
  • Procentul crește la 8% în ciclul gimnazial;
  • 13% dintre tinerii de liceu din mediul rural vor să-și facă propria afacere după terminarea liceului.

Proiectul ,,Go Green – Stagii de practică pentru ocupare” își propune îmbunătățirea calității, a relevanței, a eficacității și a caracterului incluziv ale educației și formării pentru piața muncii pentru 300 de studenți prin dezvoltarea unui ecosistem de învățare aplicată și proactivă în vederea dobândirii de competențe cheie, inclusiv socio-emoționale și capacitare a aptitudinilor antreprenoriale pentru o mai bună inserție ocupațională a tinerilor. Obiectivul general al proiectului are în vedere optimizarea colaborării între sistemul educațional universitar și cel al pieței muncii pentru dezvoltarea abilităților tehnice și specifice ale studenților, dar își propune să contribuie și la generarea unor locuri de muncă verzi durabile, intervențiile axându-se și pe promovarea economiei verzi -economiei circulare, prin dezvoltarea unui program complex de formare antreprenorială.

Proiectul se aliniază direct obiectivelor Programului Educație și Ocupare 2021-2027, vizând creșterea calității, incluzivității și relevanței stagiilor de practică pentru studenți. Prin adaptarea stagiilor la cerințele actuale și viitoare ale pieței muncii, precum și prin organizarea unui program educațional de formare antreprenorială, precum și în economie verde și locuri de muncă verzi, proiectul contribuie semnificativ la îmbunătățirea șanselor de angajare pentru 300 de studenți.

Prin intermediul stagiilor de practică relevante și a programului educațional non-formal, proiectul facilitează accesul egal și incluziv la oportunități de angajare de calitate pentru viitorii absolvenți, contribuind astfel la reducerea șomajului în rândul tinerilor și la creșterea competitivității economiei naționale.

Activitățile desfășurate prin proiectul „Go Green – Stagii de practică pentru ocupare” – ID 316271:

  • organizarea de stagii de practică pentru 300 de studenți,
  • organizarea unui program de dezvoltarea competențelor socio-emoționale (tip soft skills) prin seminare, workshop-uri și coaching,
  • organizarea unui program de formare privind competențe antreprenoriale, competențe verzi și economie verde pentru tranziția climatică și economie circulară pentru 140 de studenți,
  • realizarea, publicarea și diseminarea unei analize/ studii privind tendințele actuale și viitoare pe piața muncii la nivel regional, bazată pe analize statistice, chestionare, interviuri și focus-grup-uri cu experți, instituții și mediul economic, ca bază pentru o viitoare ofertă educațională a Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară Cluj-Napoca adaptată la nevoile actuale și viitoare ale pieței muncii.

Grupul țintă al proiectului este format din 300 de studenți înmatriculați la un program de studii de nivel ISCED 6-8, cu domiciliul în regiunea Nord-Vest și cu vârsta cuprinsă între 18 și 35 de ani.

Conform raportului din ianuarie 2025 ”The Future of Jobs” al World Economic Forum, printre cele mai importante competențe necesare pe piața muncii până în 2030 sunt și competențe legate de economia verde, precum: cunoștințe în sustenabilitate și schimbări climatice, eficiență energetică și energii regenerabile, managementul resurselor și economia circulară, dar și competențe interpersonale și sociale ca lucrul în echipă și colaborare, comunicare clară și convingătoare.

Pentru a sprijini studenții în pregătirea pentru joburile viitorului, organizăm un program dedicat, axat pe teme esențiale precum dezvoltare durabilă, managementul costurilor de mediu, impactul asupra ecosistemului și responsabilitate socio-economică în misiunea afacerii, incluzând principii de echitate socială, nediscriminare, egalitate de gen și egalitate de șanse. Totodată, ne concentrăm pe dezvoltarea competențelor interpersonale prin sesiuni despre ascultare activă, managementul emoțiilor, muncă în echipă și colaborare, oferind astfel studenților instrumentele necesare pentru a se adapta și excela în piața muncii a viitorului.

Proiectul (Cod SMIS: 316271) este cofinanțat din Fondul Social European, prin Programul Operațional Educație și Ocupare și are o valoare totală de 4.925.759,54 lei, din care 4.186.895,61 lei reprezintă contribuția Uniunii Europene. Acesta va fi implementat în perioada 1 februarie 2025 – 31 ianurie 2027.

Fundația PepsiCo, PepsiCo România și Casa Bună continuă parteneriatul pentru al patrulea an consecutiv

Fundația PepsiCo, brațul filantropic al companiei PepsiCo, PepsiCo România și Asociația Casa Bună, organizație dedicată sprijinirii copiilor vulnerabili din România, continuă colaborarea pentru al patrulea an consecutiv.

Fundația PepsiCo și PepsiCo România vor dona suma totală de 150.000 de dolari pentru ca Asociația Casa Bună să poată continua să ofere gratuit sprijin educațional, asistență socială și alimente nutritive copiilor din comunitățile marginalizate din Ferentari, București, și din zonele rurale Nucșoara și Lerești din județul Argeș. Cu această nouă finanțare, donațiile oferite de Fundația PepsiCo și PepsiCo România ajung la valoarea totală de 550.000 de dolari.

Parteneriatul, demarat în decembrie 2021, face parte din seria de acțiuni pe care compania le întreprinde pentru a susține abordarea strategică PepsiCo Positive (pep+), care își propune să aibă un impact pozitiv asupra planetei și oamenilor.

Cu sprijinul Fundației PepsiCo și al PepsiCo România, Asociația Casa Bună își propune să realizeze în 2025 următoarele obiective:

Lansarea grădiniței sociale Casa Bună

Casa Bună va deschide anul acesta porțile unei grădinițe noi, în Jilava, Ilfov, unde aproximativ 80 de copii din București și Ilfov, care nu urmează o formă de educație și care se află în risc de a începe școala fără competențele minime necesare, vor beneficia de un mediu stabil și consecvent pentru dezvoltare. Programul grădiniței va fi de șase zile și, printr-o abordare multidisciplinară, copiii vor beneficia de educație de calitate și mese nutritive, elemente de bază care nu pot fi asigurate de familiile acestora.

Programul educațional a demarat în Ferentari, în 2018, cu două ore de studiu. De la an la an, numărul beneficiarilor a crescut, adăugându-se astfel mai multe zile dedicate activităților educaționale și suportului emoțional. În 2024, au fost incluse mese calde, o componentă esențială pentru menținerea copiilor în cadrul activităților.

Pe lângă educația la clasă, oferirea accesului la tehnologie a reprezentat o altă direcție importantă. Astfel, pe parcursul celor trei ani de parteneriat, cei mici au beneficiat de peste 18.000 de ore de meditații online.

Construirea comunităților rurale puternice
Asociația Casa Bună va continua să fie prezentă în comunitățile din Nucșoara și Lerești oferind lecții online și ateliere vocaționale care să le ofere copiilor competențele și abilitățile necesare pentru integrarea pe piața muncii. Până acum, peste 100 copii au participat la ateliere de cusut și tot atâția la sesiunile de formare în domeniul tehnologiei.

De asemenea, din 2023, în satul Nucșoara, sunt funcționale un after-school, transformat dintr-o școală veche, și o cabană nou construită, ambele utilizate în cadrul taberelor educaționale organizate de Asociație.

Securitatea alimentară
Activitatea de distribuție de alimente desfășurată în ultimii doi ani a reprezentat o motivație pentru ca familiile din comunitățile vulnerabile să își înscrie copiii la activitățile educaționale. Cu sprijinul Fundației PepsiCo, peste 96.000 de kg de produse alimentare nutritive au fost distribuite în cele trei comunități, către peste 200 de familii și mai mult de 350 de copii. Siguranța alimentară fiind esențială pentru categoriile vulnerabile, această activitate va continua și în acest an.

„Fundația PepsiCo este mândră să sprijine comunitățile vulnerabile din întreaga lume, inclusiv pe cele din România, pe care le ajutăm prin parteneriatul nostru cu Casa Bună. Parteneriate puternice și colaborative, precum acesta, ne permit să oferim sprijin local elevilor, în timp ce contribuim la crearea unor căi către prosperitate prin acces la educație”, a declarat Andrea Pont, PepsiCo Foundation Europe Lead.

„Fără ajutorul Fundației PepsiCo, nu am fi reușit să facem atât de multe. Pentru mulți dintre copiii noștri, o masă caldă, haine bune sau șansa de a învăța sunt lucruri care schimbă totul. Ajutorul lor nu este despre statistici, ci despre copii care merg la școală cu mai puține griji și mai multă speranță. Le mulțumim pentru că sunt alături de noi și pentru că împreună putem face lumea asta un pic mai bună”, a afirmat Valeriu Nicolae, Fondator și Președinte Asociația Casa Bună.

Samsung România anunță câștigătorii celei de-a patra ediții Solve for Tomorrow

Samsung Electronics România anunță echipele câștigătoare ale competiției naționale Solve for Tomorrow 2024-2025, un program educațional dedicat elevilor de liceu, care își propune să încurajeze utilizarea tehnologiei pentru a găsi soluții inovatoare la provocările comunității: Mediu înconjurător, diversitate & incluziune socială, educație, dezvoltare durabilă. Cea de-a patra ediție a fost organizată în parteneriat cu Junior Achievement România, cu sprijinul Google România și Startarium. Solve for Tomorrow a fost inclusă și în acest an pe lista competițiilor recunoscute oficial de Ministerul Educației, consolidându-și astfel rolul în inovarea educației și pentru dezvoltarea competențelor digitale, antreprenoriale ale tinerilor.


Finala Solve for Tomorrow 2024-2025 a reunit la București elevi din Cluj-Napoca, Sibiu, Râmnicu Vâlcea, Hațeg, Piatra-Neamț și alte orașe din țară, dornici să-și demonstreze creativitatea și să câștige premiile competiției. Cele 25 de echipe finaliste și-au susținut proiectele în fața juriului, care le-a evaluat pe baza impactului asupra societății, fezabilității, utilizării creative a tehnologiei și calității prezentării.

Cine sunt câștigătorii celei de-a patra ediții Solve for Tomorrow?

Locul 1: Echipa WriteED – Colegiul de Științe „Grigore Antipa”, Brașov

Membri: Ovidiu Ștefan Pică, Laura Gabriela Frîncu, Raul David Ciobanu, Daria Maria Văsii

Proiect: Un creion inteligent care corectează greșelile în timp real, transformând învățarea ortografiei și gramaticii într-o experiență interactivă și eficientă.

Premiu: Fiecare membru al echipei a primit câte un telefon Samsung Galaxy Z Flip 6.

Locul 2: Echipa EduScanTest – Colegiul Național de Informatică „Tudor Vianu”, București
Membri: Laura Moldovan, Dorothea Pațachia-Sultănoiu, Elena Drăgan

Proiect: O aplicație mobilă inovatoare care personalizează procesul de învățare, generând teste relevante, oferind feedback și sugestii de exerciții suplimentare, adaptate fiecărui elev.

Premiu: Fiecare membru al echipei a primit un Samsung Galaxy S24.

Locul 3: Echipa DR.INKABLE – Colegiul Național de Informatică & Colegiul Național „Petru Rareș”, Piatra Neamț

Membri: Maria Iliescu, Cristina Ciurezu, Andrei Cezar Albu, Matei Bozga

Proiect: Un robot inovator care purifică apa din râuri, lacuri și mări prin distilare și remineralizare, oferind o soluție sustenabilă pentru criza apei globale și reducerea poluării cu plastic.

Premiu: Fiecare membru al echipei a primit un Samsung Galaxy A55.

Best Teacher Award a fost câștigat de Marinela Dieaconu, de la Colegiul Național Unirea – Turnu Măgurele. Premiul constă într-un videoproiector portabil și Samsung Galaxy Buds3.

Best Speech Award, pentru cea mai bună prezentare de proiect, a fost acordat Petronelei Gălan, de la Colegiul Național Mihai Eminescu Botoșani. Premiul câștigat a fost un Galaxy Watch7.

Best Social Ambassador i-a revenit lui Andrei Vereș, de la Colegiul Național George Coșbuc – Cluj Napoca, pentru comunicarea experienței Solve for Tomorrow în Social Media. Premiul acordat este un Galaxy Watch7.

În plus, cele 3 echipe de pe podium vor beneficia de o vizită oficială la biroul Google România.

„Solve for Tomorrow este un program prin care inspirăm și susținem noua generație de solveri pasionați să-și transforme ideile în soluții reale pentru comunitate. Ne bucurăm să vedem cum tehnologia și, mai ales, inteligența artificială, devin un instrument pentru schimbare pozitivă și suntem mândri să sprijinim tinerii creatori de viitor.” – declară Ioana Mârzac-Sigarteu – Communications & CC Manager at Samsung Electronics România.

Un program cu impact național

Solve for Tomorrow 2024-2025 a înregistrat un număr record de înscrieri, demonstrând interesul crescut al tinerilor pentru inovație și tehnologie, care aleg să-și aducă pasiunea în construirea unui viitor mai sustenabil. Programul a avut un impact semnificativ asupra participanților, oferindu-le oportunitatea de a-și dezvolta abilități esențiale, precum gândirea critică, rezolvarea de probleme și colaborarea. Pe scurt:

  • 461 de proiecte înscrise în prima etapă, de către peste 1350 de elevi din toată țara
  • 25 de echipe finaliste
  • 4 luni de ateliere și mentorat intensive
  • O comunitate care conectează educația, tehnologia și inovația

„Prin Solve for Tomorrow, elevii nu doar că își dezvoltă competențele digitale și antreprenoriale, dar și învață să privească lumea cu alți ochi, să identifice probleme concrete și să propună soluții viabile. Este un proiect care îi ajută să-și descopere potențialul și, în viitor, să-și transforme ideile în realitate. – spune Loredana Mihăescu, Education Director, Junior Achievement România.

Despre Solve for Tomorrow

Lansat în 2010, Solve for Tomorrow este o competiție unică prin care se încurajează gândirea inovatoare, munca în echipă și dezvoltarea unor idei de inovare socială care rezolvă cele mai urgente probleme ale comunității. Solve for Tomorrow s-a desfășurat în 68 de țări din întreaga lume, cu peste 2,89 milioane de beneficiari. În acest timp, competiției Solve for Tomorrow i s-au alăturat mii de studenți, profesori și părți interesate din întreaga lume, cultivând mereu un spirit de invenție și creativitate în școlile și comunitățile în care operează.

Pentru mai multe detalii despre competiție și proiectele selectate, vizitați solvefortomorrow.ro.

Despre Samsung Electronics Co., Ltd.   

Samsung inspiră lumea și modelează viitorul cu idei și tehnologii transformatoare. Compania redefinește lumea televizoarelor, smartphone-urilor, dispozitivelor purtabile, tabletelor, electrocasnicelor, sistemelor de rețea și de memorie, sistemelor LSI, fabricării și soluțiilor LED, oferind o experiență conectată fără întreruperi prin ecosistemul său SmartThings și colaborarea deschisă cu partenerii. Pentru cele mai recente știri, vizitați Samsung Newsroom pe news.samsung.com/ro/.

Despre Junior Achievement

Junior Achievement este cea mai mare organizație internațională de educație economică și antreprenorială, derulând programe în 40 de țări din Europa și peste 100 din lume. Astfel, parteneriatul le oferă tinerilor din România acces la o experiență educațională de nivel international. În luna mai, Junior Achievement îi invită pe participanții Solve for Tomorrow la Gen-E – Virtual Expo, unde au oportunitatea să-și prezinte ideile în fața unei audiențe internaționale, să participe la workshop-uri sustinute de voluntari din comunitatea de business și să interacționeze cu tineri inovatori din alte țări.

Gen-E este cel mai mare eveniment de antreprenoriat dedicat tinerilor sub 24 de ani, organizat anual de Junior Achievement Europe în colaborare cu organizațiile naționale.

Kilometrul verde al Dâmboviței – zona de pe malurile râului revitalizată cu 2.355 de arbori, arbuști și plante perene

Peste un kilometru din malurile Dâmboviței a fost revitalizat cu 2.355 arbori, arbuști și plante perene, din 45 specii. Aceștia vor regenera malurile Dâmboviței în perimetrul verde situat între Pod Izvor- Podul Operei (Eroilor), contribuind la crearea unui ecosistem urban mai rezilient și la optimizarea calității aerului. De asemenea, au fost cultivate zone cu pajiște urbană și plante perene pe o suprafață totală de 600 mp într-un mixt de 30 plante.

Acțiunea de regenerare urbană a fost organizată de Asociația Act for Tomorrow, Primăria Municipiului București și Administrația Lacuri, Parcuri și Agrement București, fiind susținută de OMV Petrom, prin programul „România Plantează pentru Mâine”, cea mai mare inițiativă privată de împădurire din România.

Această inițiativă inedită aduce un suflu nou în centrul orașului, prin plantarea de arbori, arbuști și plante perene adaptate mediului urban. Prin acest proiect, Dâmbovița nu mai este doar un curs de apă care traversează Bucureștiul, ci devine o zonă revitalizată, care contribuie la biodiversitate, reducerea poluării și creșterea calității vieții pentru locuitori.

Beneficiile acestui proiect nu sunt doar estetice, ci și funcționale: plantele perene și arbuștii joacă un rol esențial în reducerea efectului de insulă de căldură, filtrarea aerului și captarea apelor pluviale și la crearea unor habitate naturale pentru insecte benefice și păsări.

Proiectul de regenerare a malurilor Dâmboviței nu se limitează doar la plantare, ci vizează o transformare sustenabilă a spațiului urban. Vegetația plantată va contribui la îmbunătățirea microclimatului local, reducând temperaturile ridicate din timpul verii și oferind un cadru natural mai prietenos pentru locuitori și turiști. În plus, prin consolidarea malurilor cu specii vegetale adaptate, se reduce riscul de eroziune și se sprijină dezvoltarea unui peisaj urban mai echilibrat și mai verde.

Colaborarea dintre sectorul public, societatea civilă și mediul privat este esențială pentru implementarea unor astfel de proiecte cu impact pe termen lung. Prin implicarea autorităților locale și sprijinul companiilor private, acest demers demonstrează că soluțiile verzi pot fi integrate eficient în orașe și pot deveni un model de bună practică pentru alte zone urbane din România. Partenerii proiectului își propun să continue astfel de inițiative și să extindă zonele verzi din București și alte orașe ale țării.

„Ne dorim ca acest proiect să fie doar primul pas spre o transformare verde a orașului nostru. Dâmbovița are un potențial imens, iar prin regenerarea malurilor sale, Bucureștiul poate deveni un exemplu de oraș sustenabil, prietenos cu natura și cu oamenii. Este esențial ca astfel de proiecte să continue, iar Bucureștiul să urmeze exemplul marilor capitale europene în integrarea soluțiilor verzi în infrastructura urbană. Prin colaborarea între societate civilă, autorități, companii private și societatea civilă, putem transforma acest oraș într-un model de dezvoltare durabilă.” a declarat Andrei Coșuleanu, președintele Asociației Act for Tomorrow.

Sari la conținut