2.1 C
București
vineri, decembrie 6, 2024

Date:

Pe aceeași temă

COMUNICAT DE PRESĂ

 

Ministrul Barna Tánczos a semnat astăzi primele contracte de finanțare pentru realizarea unor centre de colectare prin aport voluntar, prin PNRR

 

 

                   București,  20 octombrie 2022

 

Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Barna Tánczos, a participat astăzi, alături de premierul Nicolae-Ionel Ciucă, la ceremonia de semnare a contractelor de finanțare aferente Componentei 3 – Managementul deșeurilor, Investiția I1, pentru realizarea unor Centre de colectare prin aport voluntar.

În cadrul acestui eveniment, s-au semnat 24 de contracte de finanțare cu unitățile administrativ-teritoriale care s-au înscris în această rundă de finanțare, având o valoare totală de 114.228.456.00 lei, fără TVA. Alocarea financiară totală aferentă acestei subinvestiții este de 587.860.000 Euro, echivalentul a 2.891.977.270 lei, din care, în acest moment, mai sunt disponibili 1.789.045.703.61 lei.

Centrele de colectare prin aport voluntar vor asigura colectarea separată a deșeurilor menajere care nu pot fi colectate în sistem „door – to – door”, respectiv deșeuri reciclabile și biodeșeuri care nu pot fi colectate în pubelele individuale, precum și fluxuri speciale de deșeuri – deșeuri voluminoase, deșeuri de echipamente electrice și electronice, baterii uzate, deșeuri periculoase, deșeuri din construcții și demolări, precum și alte tipuri de deșeuri, în conformitate cu proiectul – tip pus la dispoziție de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor.

Ajutăm, astfel, primăriile să-și extindă infrastructura de colectare separată și să-și îmbunătățească ratele de reciclare. Autoritățile din zona urbană trebuie să facă pasul spre  sisteme bine dezvoltate, sisteme inteligente,  care să gestioneze informațiile la nivel de gospodărie, la nivel de familie. Acestea sunt primele contracte semnate și sper să avem cât mai multe contracte până la încheierea apelului de finanțare pentru înființarea acestor centre destinate colectării separate a deșeurilor menajere care nu pot fi colectate în sistem door-to-door. Cetățenii vor putea preda în aceste centre deșeuri voluminoase, inclusiv anvelope sau mobilier uzat, deșeuri de echipamente electrice și electronice, adică exact acele tipuri de deșeuri pe care cetățenii nu aveau unde să le ducă până acum”, a precizat ministrul Barna Tánczos.

Aceste centre de colectare vor deservi comunități de până la 50.000 de locuitori. Apelul de finanțare este deschis până la 22.11.2022, ora 12:00 și se desfășoară cu aplicarea principiului „primul venit – primul servit”.

 

Ca urmare a implementării acestei subinvestiții, până la 30 septembrie 2024 se vor realiza și operaționaliza cel puțin 250 de centre de colectare prin aport voluntar, iar până la 30.06.2026 se vor realiza și operaționaliza cel puțin 565 de centre de colectare prin aport voluntar.

Beneficiarii acestei măsuri sunt: Unitățile Administrativ – Teritoriale, asociațiile de dezvoltare intercomunitară (ADI – uri), alte asocieri de UAT-uri.

 

„Prin realizarea investițiilor în centrele pentru aport voluntar, dar și a celorlalte componente din PNRR destinate managementului eficient al deșeurilor – insulele ecologice digitalizate, centrele integrate pentru marile orașe și instalațiile de reciclare – precum și implementarea Sistemului de Garanție-Returnare pentru ambalaje, România va realiza cu succes tranziția de la o societate a consumului, la o societate a reciclării. Guvernul acordă importanța cuvenită managementului eficient al deșeurilor și aplicării principiilor economiei circulare. Ne-am asumat, prin PNRR, investiții de peste 1,2 miliarde de euro, pentru atingerea unui obiectiv ambițios: maxim 10% din deșeurile municipale generate la nivel național să mai ajungă la depozitare, până în 2030. Trecerea de la o industrie bazată în principal pe producția de materii prime și materiale de consum la o industrie bazată pe principiile economiei circulare, presupune un efort comun, continuu și susținere financiară pentru asigurarea acestei tranziții, iar Guvernul României este partener al acestui obiectiv ambițios”, a declarat prim-ministrul Nicolae Ciucă.

 

Componenta C3 din PNRR – Managementul deșeurilor – are un buget de 1,239 miliarde de euro.

Cele mai recente

Sari la conținut