21.2 C
București
luni, septembrie 25, 2023

Două treimi dintre obiectivele globale privind drepturile și bunăstarea copiilor prezintă întârzieri în ceea ce privește țintele

La jumătatea drumului ce trebuie parcurs pentru a atinge obiectivele de dezvoltare durabilă (ODD) până în 2030,...

Radu Leca: „Temerile studentului se bazează pe nesiguranța acumulată”

Nesiguranța se acumulează într-o varietate de moduri și este rezultatul mai multor factori amestecați. Care ar fi însă acești factori ne explică psihologul Radu...

Discriminare

Aproape 2.000 de ordine de protecţie, emise în 2023 – numărul cazurilor de violență domestică a crescut față de anul trecut

Poliţiştii au emis 1.977 de ordine de protecţie provizorii în primele două luni ale acestui an, 824 dintre acestea fiind transformate în ordine de protecţie de instanţele de judecată. „În aceeaşi perioadă, poliţiştii au intervenit la 15.093 de cazuri de violenţă domestică, dintre care 7.248 în mediul urban şi 7.845 în mediul rural”, informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) transmis, miercuri, Agerpres. La nivel naţional, în primele două luni ale anului 2023, numărul faptelor penale în domeniul violenţei domestice a crescut cu 3,9%, faţă de primele...
spot_img

Educație

Eveniment

spot_img

Viața socială

Antreprenoriat

Economie

Consumatorul vulnerabil

Responsabilitate socială

Info Europa